Coșul tău este gol acum!
Contractul de Asigurare RCA
Informatii despre contractul RCA
Contractul de asigurare RCA este reglementat de Legea 132/2017 privind asigurarea obligatorie de raspundere civila auto pentru prejudicii produse tertilor prin accidente de vehicule si tramvaie si de Norma ASF 20 /2017 privind asigurarile auto din Romania.
In baza unei prime unice, asigurarea RCA acoperă prejudicii produse terţilor prin accidente de vehicule şi de tramvaie.
Societatile de Asigurari acordă despăgubiri pentru prejudiciile produse terţilor în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, şi pentru cheltuielile făcute de aceştia în procesul civil, în conformitate cu nivelul impus de legislaţia statului membru pe teritoriul căruia s-a produs accidentul sau la nivelul legislaţiei din România în cazul în care acesta din urmă este mai mare sau cu nivelul impus de legislaţia din România, în cazul în care persoanele prejudiciate sunt cetăţeni ai unor state membre, în timpul unei călătorii ce leagă direct două teritorii în care se aplică Tratatul privind Uniunea Europeană şi Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene, dacă nu există birou naţional auto competent pe
teritoriul traversat în care s-a produs accidentul.
Despăgubirile
se acordă în cuantum egal cu întinderea prejudiciului până la limita maximă de
răspundere a asigurătorului RCA care este egală cu valoarea cea mai mare dintre limita de răspundere prevăzută în legislaţia aplicabilă şi cea prevăzută în contractul RCA.
In cazul in care accidentul s-a produs in perioada de valabilitate a contractului RCA, se acorda, in limitele specificate mai sus, despagubiri in bani pentru :
a)vătămări corporale sau deces ale tertelor persoane, inclusiv pentru prejudicii fără caracter
patrimonial;
b)prejudicii materiale produse tertelor persoane, inclusiv costuri de radiere şi înmatriculare, costuri cu taxe de timbru, cheltuieli cu limitarea prejudiciului, dovedite cu acte, cheltuieli aferente diminuării valorii vehiculului după reparaţii, dovedite cu acte sau expertiză;
c)costuri privind readucerea vehiculului apartinand tertului prejudiciat la starea dinaintea evenimentului asigurat, dovedite cu documente emise prin sisteme specializate sau prin documente emise în condiţiile legii; Contractul RCA dă dreptul persoanei prejudiciate, în cazul producerii unui prejudiciu, să se poată adresa pentru efectuarea reparaţiei oricărei unităţi reparatoare auto, în condiţiile legii, fără nicio
restricţie sau constrângere din partea asigurătorului RCA sau a unităţii reparatoare auto, care ar puteasă-i influenţeze opţiunea;
d)prejudicii reprezentând consecinţa lipsei de folosinţă a vehiculului avariat apartinand persoanei
prejudiciate, inclusiv înlocuirea temporară a vehiculului, pe baza opţiunii persoanei prejudiciate;
e)cheltuieli de judecată efectuate de către persoana prejudiciată sau cheltuieli aferente în cazul
soluţionării alternative a litigiului, dacă soluţia este favorabilă persoanei prejudiciate;
f)cheltuielile legate de transportul vehiculului avariat, aparţinând terţului păgubit, de la locul
accidentului la locaţia în care se găseşte centrul de constatare daune, la unitatea reparatoare aleasă de păgubit în vederea reparării vehiculului, cel/cea mai apropiat/apropiată de locul producerii accidentului sau de domiciliul persoanei prejudiciate, după caz, dacă respectivul vehicul nu se mai poate deplasa prin mijloace proprii, iar asigurătorul nu asigură transportul.
Indiferent de locul în care s-a produs accidentul de vehicul
pe drumuri publice, pe drumuri care nu sunt deschise circulaţiei publice, în incinte şi în orice alte locuri, atât în timpul deplasării, cât şi în timpul staţionării vehiculului asigurat, asigurătorul RCA acordă despăgubiri până la limita de răspundere prevăzută în contractul RCA pentru:
a)prejudiciul produs de dispozitivele sau instalaţiile cu care a fost echipat vehiculul, inclusiv pentru prejudiciul produs din cauza desprinderii accidentale a remorcii, semiremorcii ori a ataşului tractat de vehicul;
b)prejudiciul produs din culpa conducătorului vehiculului asigurat, inclusiv în cazurile în care la data accidentului conducătorul vehiculului
– a condus vehiculul fără consimţământul expres sau prezumat al asiguratului;
– nu este titularul unui permis care atestă dreptul să conducă vehiculul respectiv;
– nu a respectat obligaţiile legale cu privire la starea şi siguranţa vehiculului respectiv.;
c)prejudiciul produs prin fapta lucrului, când prejudiciul îşi are cauza în însuşirile, acţiunea sau inacţiunea vehiculului, prin intermediul altui lucru antrenat de deplasarea vehiculului, prin scurgerea, risipirea ori căderea accidentală a substanţelor, materialelor sau a obiectelor transportate;
d)prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic;
e)prejudiciile provocate terţilor, drept consecinţă a conducerii vehiculului sub influenţa băuturilor alcoolice sau a stupefiantelor.
Membrii familiei asiguratului, conducătorului auto sau oricărei altei persoane a cărei răspundere civilă este angajată într-un accident de vehicule şi este acoperită de asigurarea obligatorie RCA nu sunt excluşi de la beneficiul asigurării pentru propriile lor vătămări corporale.
În situaţia în care persoana prejudiciată a contribuit, din culpă, la producerea accidentului sau la mărirea prejudiciului, cel chemat să răspundă va fi ţinut răspunzător numai pentru partea din prejudiciu care îi este imputabilă. În astfel de situaţii întinderea răspunderii fiecărei persoane va fi cea constatată prin orice mijloc de probă.
În situaţia în care nu se poate stabili întinderea răspunderii fiecărei persoane, aceasta se va stabili în cote egale, în raport cu numărul părţilor implicate în accident, fiecare parte având dreptul la
despăgubire în proporţia în care nu s-a făcut răspunzătoare de producerea accidentului.
EXCLUDERI:
Asigurătorul RCA nu acordă despăgubiri pentru:
a)cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs;
(i)într-un caz de forţă majoră;
(ii)din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;
(iii)din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia prejudiciilor provocate terţilor drept
consecinţă a deschiderii uşilor vehiculului, în timpul mersului sau atunci când vehiculul este oprit ori staţionează, de către pasagerii acestuia, fără asigurarea că nu se pune în pericol siguranţa deplasării celorlalţi participanţi la trafic;
b)prejudiciile produse bunurilor aparţinând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum şi cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indifferent cine solicită aceste despăgubiri;
c)în următoarele situaţii:
(i)prejudiciile au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea ori utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi care este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;
(ii)bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;
(iii)bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;
d)prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;
e)partea din prejudiciu care depăşeşte limitele de răspundere stabilite prin contractul RCA, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;
f)amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;
g)cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;
h)sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinţat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;
i)prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;
j)prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul RCA poate dovedi că persoanele prejudiciate ştiau că vehiculul respectiv era furat;
k)prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
l)prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;
m)prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante,
inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea
prejudiciului;
n)prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă
evenimentul are directă legătură cu respectivul atac ori război.
Răspunderea asigurătorului RCA începe:
a)din ziua următoare celei în care expiră valabilitatea contractului RCA anterior, pentru asiguratul care îşi îndeplineşte obligaţia încheierii asigurării cel mai târziu în ultima zi de valabilitate a acesteia;
b)din ziua următoare celei în care s-a încheiat contractul RCA, pentru persoanele care nu aveau o
asigurare RCA valabilă la momentul încheierii noii asigurări;
c)din momentul eliberării contractului de asigurare, dar nu mai devreme de data intrării în vigoare a autorizaţiei provizorii de circulaţie sau a înmatriculării/înregistrării vehiculului, pentru vehiculele comercializate care urmează să fie înmatriculate/înregistrate.
Incetarea contractului RCA
Contractul RCA încetează:
a)la data la care proprietarul vehiculului notifică asigurătorul RCA referitor la transmiterea dreptului de proprietate asupra vehiculului, însoţită de documente justificative;
b)la data la care vehiculul este radiat din circulaţie;
c)la împlinirea termenului stabilit în contractul RCA
d)in cazul in care asiguratorul isi exercita dreptul de a rezilia contractul RCA in cazul neplatii ratelor de prima de asigurare (in cazul contractelor RCA incheiate cu plata primei de asigurare in rate).
Suspendarea contractului RCA
Contractul RCA poate fi suspendat la cererea asiguratului care a încheiat
un contract RCA pe perioada suspendării dreptului de circulaţie al vehiculului conform prevederilor legale sau pe perioada imobilizării vehiculului, cu obligaţia depunerii plăcuţelor de
înmatriculare/înregistrare la autoritatea care le-a eliberat.
Procedura suspendării şi a cazurilor de imobilizare se stabileşte prin reglementări comune ale Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Transporturilor, A.S.F. şi Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene. Pana la data aparitiei acestei reglementari, suspendarea contractului RCA nu poate opera.
Rezilierea contractului RCA
In cazul contractelor RCA incheiate cu plata primei de asigurare in rate
Asiguratorul are dreptul de a rezilia contractul de asigurare RCA in cazul in care asiguratul nu achita ratele de prima de asigurare scadente (integral sau partial) la termenele convenite in contractul de asigurare.
Modalitatea in care se platesc primele de asigurare si termenele de plata a acestora se mentioneaza in oferta de asigurare si se stabilesc la incheierea contractului de asigurare RCA.
Nu exista perioada de gratie pentru plata ratelor de prima de asigurare RCA.
Modalitatea si termenele de plata ale indemnizatiei de asigurare (despagubirii)
În termen de 30 de zile de la data înaintării cererii de despăgubire de către asigurat ori de către partea prejudiciată, asigurătorul RCA este obligat:
a)fie să răspundă cererii părţii solicitante, formulând în scris o ofertă de despăgubire justificată,
transmisă cu confirmare de primire, în cazul în care se dovedeşte răspunderea asiguratului în
producerea riscurilor acoperite prin asigurarea RCA, iar prejudiciul a fost cuantificat;
b)fie să notifice părţii prejudiciate în scris, cu confirmare de primire, motivele pentru care nu a aprobat, în totalitate sau parţial, pretenţiile de despăgubire.
Dacă în termen de 30 de zile de la depunerea cererii de despăgubire de către partea prejudiciată ori de către asigurat, asigurătorul RCA nu a notificat părţii prejudiciate respingerea pretenţiilor de despăgubire, precum şi motivele respingerii, asigurătorul RCA este obligat la plata despăgubirii.
Deschiderea procedurii privind efectuarea investigaţiilor se face de către asigurător dacă există indicia temeinice asupra producerii evenimentului, în baza unui raport de expertiză realizat de un expert autorizat, şi dacă acesta a notificat în scris persoana prejudiciată/asiguratul, în termen de 5 zile lucrătoare de la data deschiderii dosarului de daună şi întocmirea procesului-verbal de constatare, cu privire la intenţia de a desfăşura investigaţii. Dacă în urma cercetărilor efectuate s-a constatat faptul că despăgubirea se cuvine persoanei prejudiciate, se aplică dispoziţiile art. 11 alin. (2) lit. d).
Necomunicarea notificării privind intenţia de a desfăşura investigaţii în termenul de 5 zile decade asigurătorul RCA din acest drept, fiind obligat la plata despăgubirii.
Rezultatul motivat al investigaţiilor se comunică părţii prejudiciate în termen de 3 zile lucrătoare de la finalizare, dar fără a depăşi termenul prevăzut la alin. (1).
Despăgubirea se plăteşte de către asigurătorul RCA în termen de 10 zile de la data acceptării ofertei de despăgubire (mentionata mai sus) sau de la data la care asigurătorul RCA a primit o hotărâre judecătorească definitivă sau acordul entităţii de soluţionare a litigiului cu privire la suma de despăgubire pe care este obligat să o plătească. Documentele care stau la baza cererii de despăgubire sunt stabilite prin reglementări ale A.S.F.
Dacă asigurătorul RCA nu îşi îndeplineşte obligaţiile în termenul prevăzut de lege sau şi le îndeplineşte defectuos, inclusiv dacă diminuează nejustificat despăgubirea sau întârzie achitarea despăgubirii, acesta este obligat la plata unor penalităţi de 0,2% pe zi de întârziere calculate la nivelul sumei de despăgubire cuvenită sau la diferenţa de sumă neachitată.
Plata penalităţilor se face odată cu plata despăgubirii.
În cazurile privind vătămările corporale şi daunele morale care fac obiectul unui litigiu, penalităţile şi plata acestora sunt stabilite de către instanţa judecătorească.
Nu exista deduceri prevazute de legislatia fiscala aplicabile contractului de asigurare RCA.
Legea aplicabila contractului de asigurare RCA este legea romana.
SOLUTIONAREA ALTERNATIVA A LITIGIILOR
Orice litigiu, decurgând din sau în legătură cu contractul RCA se va soluţiona pe cale amiabilă, iar dacă acest lucru nu este posibil, de către instanţele de judecată competente din România.
Soluționarea alternativă a litigiilor: în cazul apariției unor eventuale dispute între părțile contractului de asigurare, ce nu au putut fi soluționate pe cale amiabilă, consumatorul persoana fizica poate apela la soluţionarea alternativă a litigiului în conformitate cu prevederile
Regulamentului A.S.F. nr. 4/2016 privind organizarea şi funcţionarea Entităţii de Soluţionare Alternativă a Litigiilor în domeniul financiar nonbancar (SAL-FIN) si ale O.G. nr. 38/2015 privind soluţionarea alternativă a litigiilor dintre consumatori şi comercianţi.
Pentru a accesa procedurile de soluționare alternativă a litigiilor, consumatorul trebuie să se adreseze către SAL-FIN, entitate de soluționare alternativă a litigiilor în domeniul financiar non-bancar ce funcționează în cadrul Autorității de Supraveghere Financiară. Solicitările se adresează în scris, direct la sediul SAL-FIN, prin poștă sau prin mijloace electronice de comunicare.
Informații detaliate cu privire la modul și condițiile de soluționare alternativă a litigiilor pot fi obținute la adresa de internet http://www.salfin.ro.
Aceste demersuri nu îngrădesc dreptul acestuia de a formula reclamații sau petitii la adresa Asigurătorului și de a se adresa instanţelor de judecată competente.
Petitii
Orice persoana fizică sau juridică care are calitatea de asigurat, contractant, beneficiar, persoană
prejudiciată sau reprezentanţi ai acestora pot formula petitii in cazul in care sunt nemultumiti de
activitatea asiguratorului.
Pentru comunicarea informaţiilor, reprezentanţii petenţilor trebuie să prezinte copia actului de
identitate, în cazul persoanelor fizice, şi actul de reprezentare acordat, în original, în formă certificată ori legalizată, sau copii ale acestora, semnate pentru conformitate cu originalul, astfel încât să poată fi verificate identitatea părţilor, precum şi calitatea persoanelor semnatare ale actului juridic.
Petiţia poate fi depusă:
a) direct la societate de catre:
• asiguratul persoană fizică sau juridică parte a unui contract de asigurare sau reprezentantul
acestuia;
• persoana prejudiciată, persoana indreptatita sa primeasca despagubiri pentru prejudiciul suferit
ca urmare a producerii unui risc acoperit printr-un contract RCA sau reprezentantul acestuia;
• contractantul asigurarii sau reprezentantul acestuia.
b) prin intermediul Autoritatii de Supraveghere Financiară.
c) prin intermediul altor autorităţi competente decât A.S.F. (ex. A.N.P.C., Consiliul National pentru Combaterea Discriminări, Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, etc.)
Solutionarea petitiilor se va face cu respectarea prevederilor Normei ASF nr. 18/2018 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea societatilor de asigurare si reasigurare si brokerilor de asigurare.
În cazul constatării insolvabilităţii Asigurătorului, Asiguraţii/Beneficiarii asigurării/terţele personae păgubite se pot adresa Fondului de garantare potrivit prevederilor Legii nr. 213/ 2015.